|
23 ianuarie 2012
Beneficiarii de ajutor social vor fi responsabilizaţi privind gestionarea banilor primiti de la stat
Beneficiarii de ajutor social vor fi responsabilizaţi privind gestionarea banilor primiti de la stat, în acest scop autorităţile publice locale vor căpăta imputerniciri să verifice și să supravegheze familiile cum sunt gestionați bani primiti din ajutor social, şi totodata, vor putea să implice beneficiarii de această prestație în lucrările publice, a anunțat vineri, Valentina Buliga Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei în cadrul unei emisiuni radiofonice.
Aceste acţiuni au ca scop de a diminua dependenţa de stat a familiilor vulnerabile și a le implica în activitaţile comunitare, a le încuraja să iși gasească un loc de muncă.
|
|
20 ianuarie 2012
A P E L al reprezentanților societății civile din Republica Moldova privind necesitatea urgentă de a schimba formatul actual al forţelor de pacificare la Nistru.
Pornind de la principiile şi valorile democratice, bazate pe respectul şi demnitatea umană, promovate şi prevăzute în documente internaţionale, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană privind Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului; Constatând că actualul format de presupusă pacificare:
- a fost din start constituit cu încălcarea gravă a principiilor şi condiţiilor unei Misiuni internaţionale de pacificare, fiind alcătuit doar din părţi beligerante şi nu corespunde unor standarde minime caracteristice unei Misiuni Internaţionale de Pace; - nu are nici un termen stabilit pentru activitatea sa, fiind consumat politic, moral și internaţional; - este un pericol real pentru pacea, securitatea Republicii Moldova precum şi cea individuală a cetățenilor; |
|
19 ianuarie 2012
Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte notează că voinţa poporului constituie baza puterii de stat, aceasta fiind exprimată prin alegeri libere şi corecte, referendumul fiind parte integrantă a acestui proces. Stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral şi esenţială pentru consolidarea democraţiei. |
|
18 ianuarie 2012
Organizaţiile nonguvernamentale din sectorul de tineret pot aplica pentru obţinerea de granturi în cadrul unui proiect lansat pe 16 ianuarie, de către Ministerul Tineretului şi Sportului, transmite Info-Prim Neo. În baza de concurs se va oferi sprijin logistic şi financiar iniţiativelor, programelor şi proiectelor de tineret. La concurs pot participa ONG-urile care derulează iniţiative de tineret cu impact în politica de tineret, atât la nivel regional, cât şi naţional.
Ministrul Tineretului, Ion Cebanu, a comunicat, la o conferinţă de presă, că prioritar granturile vor fi acordate pentru proiecte care vor promova participarea tinerilor la viaţa societăţii. Va fi susţinută financiar organizarea congreselor, conferinţelor, schimburilor de experientă bilaterală etc. |
|
17 ianuarie 2012
|
<12345678>Ulitma » |



Apelul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte către inițiatorii referendumului constituţional privind modificarea art.78 din Constituţie
Primăria municipiului Chişinău informează că mâine, miercuri, 18 ianuarie 2012, vor începe consultările publice a următoarelor proiecte de documente: „Planul urbanistic zonal Centru, oraşul Chişinău”, „Schema complexă a transporturilor din municipiul Chişinău” şi „Registrul monumentelor imobile de importanţă locală din municipiul Chişinău”.